Steaua are probleme în ofensivă după plecarea lui Rusescu. Deocamdată oficialii campioanei au reușit să îl transfere doar pe Piovaccari, deși lista a fost una extrem de lungă: Bokila, Chițu, Keșeru, Ebagua, Riviere sau Coulibaly.
Totuși, Reghecampf are încredere maximă că fotbalistul împrumutat de la Sampdoria va revitaliza atacul roș-albaștrilor și îl va face uitat pe „Raul de Ghencea”.
Pentru moment, fotbalistul de 28 de ani se află în urmă cu pregătirea fizică, urmând a nu evolua în meciurile cu Petrolul și Vardar, dar odată intrat pe mâna lui Tommy Neubert va ajunge la potențial maxim în scurt timp.
Nu e doar marcator, Tănase principalul beneficiar
Într-un interviu pentru ProSport, impresarul lui Piovaccari, Stefano Salvini, a dezvăluit care sunt principalele atu-uri ale vârfului. Acesta va înscrie în mod regulat, e convins Salvini, dar își va ajuta extrem de mult și colegii.
Steaua a suferit în ultimul sezon la capitolul faze fixe (mai ales în defensivă). Venirea lui Piovaccari ar putea rezolva această problemă, cel puțin în plan ofensiv. Concret, grație forței sale și a științei de a proteja mingea, vârful italian obține cu ușurință lovituri libere din preajma careului.
Reghecampf a cunoscut încă de la început acest aspect și s-a bucurat să aducă în lot un astfel de jucător. Mai mult, tehnicianul din Ghencea e convins că aceste oportunități vor fi fructificate de eterna speranță a Stelei, Cristi Tănase. Decarul Stelei va rămâne principalul responsabil cu fazele fixe după plecarea lui Rusescu. Mijlocașul va fi secondat de Bourceanu și Latovlevici, în funcție de locul în care va fi obținută lovitura liberă, dar Reghecampf crede că fotbalistul venit de la Pitești va ieși la rampă mult mai des.
În acest sens, Tănase a exersat destul de mult în cantonamentele din Austria și Anglia fazele fixe, iar premisele sunt favorabile. „Dodel” vine după un sezon destul de bun, mai ales în prima parte a lui (a marcat 8 goluri în total, fiind al treilea golgheter al echipei, după Rusescu și Rocha) și mizează pe o evoluție cel puțin la fel de bună, care să îi aducă transferul mult visat.
Piovaccari e puternic, protejează mingea ca nimeni altul. Obține multe lovituri în preajma careului Stefano Salvini, impresarul lui Piovaccari
CITESTE pe gandul.info – „Am fost o proastă!”. De ce nu s-a putut pregăti politiciana care s-a făcut de râs la Bac
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER